Reglementări

INFORMARE privind încetarea valabilităţii licenţelor de furnizare a gazelor petroliere lichefiate (GPL), gazelor naturale comprimate (GNC) şi gazelor naturale comprimate pentru vehicule (GNCV)

Prin Legea nr. 167/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604/16.07.2018, intrată în vigoare la data de 19.07.2018, a fost modificată şi completată Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, care, astfel, la art. 98 dispune ,, Prezentul titlu nu se aplică gazelor petroliere lichefiate (GPL), gazelor naturale comprimate (GNC), gazelor naturale comprimate pentru vehicule (GNCV)”.

Astfel, la art. IV din Ordinul nr. 2/16.01.2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51/21.01.2019, care modifică şi completează Regulamentul pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 34/2013, se precizează că: ,,autorizaţiile de înfiinţare a instalaţiilor GNC/GNCV şi licenţele de furnizare GPL, GNC/GNCV îşi încetează valabilitatea în condiţiile legii”.

Având în vedere cele de mai sus, precizăm că valabilitatea licenţelor de furnizare GPL şi GNC/GNCV emise de ANRE a încetat în condiţiile legii, nemaifiind necesară retragerea acestora.

Fişiere ataşate